Concursul între cămine, care încurajează transformarea energiei studențești în energie sustenabilă și adoptarea unui comportament responsabil în viața de căminist are un susținător valoros. Profi Rom Food SRL a semnat acordul de parteneriat cu echipa de proiect și premiază studenții care, prin comportamentul lor de consum, aduc căminul lor în top și obțin titlul de „Cămin – campion al consumului responsabil”. Premiile constau în vouchere valorice care vor putea fi utilizate în magazinele Profi din Timișoara.
Această susținere se înscrie în angajamentul Profi anunțat de sloganul „Punem suflet în mediu”. Mulțumim pentru acest sprijin, care demonstrează că faptele bune au ecou dincolo de granițele unui proiect punctual!