Viziune comună despre un campus mai verde

noiembrie 6, 2023by admin@maria0

Sesiunile de training din cadrul proiectului, capitalizează potențialul de acțiune identificat în etapa de cercetare și vizează dezvoltarea de competențe în privința sustenabilității atât la administratorii de cămine, cât și la studenții politehniști.

Sesiunea pentru administratori (în iulie 2023) a vizat identificarea de acțiuni-suport pentru încorporarea principiilor consumului responsabil în locuirea din căminele Politehnicii și derularea campaniilor de conștientizare privind modul de viață sustenabil în rândul studenților căminiști.

Aceste principii sunt întărite prin posterele afișate pe monitoarele de la intrările în cămin, prin afișele cu îndemn la consum responsabil și prin noile contracte de căminizare, în vigoare din septembrie 2023 care cuprind prevederi explicite referitoare la consumul de apă, curent electric și căldură, precum și cu privire la colectarea separată a deșeurilor, obiective dezvoltate de echipa de proiect.

Suplimentar, cele două sesiuni de training pentru studenți, derulate în 13-14 respectiv în 20-21 octombrie, au întregit echipa de „ambasadori ai sustenabilității”, formând nucleul activ care să contribuie la implementarea activităților din proiect.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *